Dă-le-n colo de cupluri nefericite!

Poate că e cafeaua prea fierbinte. Sau poate porţelanul ceşcuţei e prea subţire şi focul aromat arde prin el. Aştept să se răcească, să pot încerca gustul prevestit de parfumul ce invada încăperea.
Nu numai pofta mă îndeamnă să mă grăbesc, să vreau să iau cana de toarta mică şi fierbinte – de ţi-e teamă să nu se topească – şi să suflu în ea. Adevăratul motiv stă în faţa mea, e la fel de supărat că nu-şi poate savura cafeaua, dar nu e la fel de nerăbdător ca mine să o soarbă şi să plece. Nu, cel din faţa mea savurează momentul ca pe un tort cu ciocolată, la sfârşitul unui festin culinar.
-Ne-am certat din nou. De data asta cred că definitiv. Aşa cum stau lucrurile acum, nu avem cum să trecem peste tot ce s-a spus în ultimele zile.
Am fost sigur că asta era problema încă de când l-am văzut intrând în cafenea, trist şi absent. Are doi prieteni în local, eu, singur la o masă şi un fost coleg de-al lui – îl mai văzusem de câteva ori dar nu am schimbat niciodată destule vorbe ca să stăm împreună la cafea – care trebăluia într-un laptop. M-a ales pe mine. Nu mai puteam evita fără a fi nepoliticos, dar fostul lui coleg, înţelegând că i-a trecut glonţul pe lângă ureche, a cerut repede nota şi a şters-o, lăsând cafeaua pe masă.
-Oricum nu mai ţinea relaţia noastră. Din respect pentru marea iubire care a fost cândva am încercat să o târâi! Dar un bărbat are o limită! Of, cafeaua asta e fierbinte rău!
El e un băiat bun, vesel, plin de viaţă şi şuetele cu el sunt o plăcere în afară de momentele când e trist. Atunci trebuie evitat. Întotdeauna problema e ea, nevastă-sa. Nu are probleme de sănătate, e cât un taur, nu are probleme financiare, nu ştiu cu ce se ocupă, dar pare că banii îi vin mai uşor ca un câştig la loto. Problema e mereu ea şi noi, prietenii lui ne-am săturat să-l auzim plângându-se. La un moment dat ne-am hotărât să facem ceva pentru a-l scăpa de drama trăită. Am tocmit un avocat, ne-am conceput un discurs şi l-am convocat la o întâlnire.
-Pur şi simplu nu văd cum am putea să iertăm. Resursa sufletească de iertare este complet epuizată.
Cafeaua parcă devine mai fierbinte, în loc să se răcească. Mă gândeam chiar să inventez ceva, o întâlnire, moartea unei rude… Ah, am uitat să vă spun cum s-a terminat cu divorţul plănuit de clubul celor exasperaţi de povestea lui matrimonială: ne-a răspuns cu un sms că e în a doua (eu cred că era a opta sau chiar a noua) lună de miere cu ea şi că dă de băut când se întoarce. Când s-a întors, însă, l-am întâlnit şi iar am trecut prin purgatoriul unei discuţii de câteva ore în care am aflat cum el sălăşluieşte cu un monstru!
-Aştept să plece de acasă şi mă duc să îmi iau ceva lucruri şi mă mut la mama. O perioadă măcar, până găsesc altceva…
Îi sună telefonul. Mă gândesc că e un moment bun să iau cana cu un şerveţel şi să o vărs pe jos. Dar…
Sunt din nou singur şi îmi dau seama că s-a răcit prea tare cafeaua. El a plecat. L-a sunat ea şi… În fine, nu mai insist.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *