De ce soțiile nu mor în patul lor…

De la ușa restaurantului i-a preluat cineva:

-Aveți rezervare?

-Sper că ai făcut rezervare, spuse ea, uitându-se la el ca și cum intrase în cârciumă descheiat la șliț.

-Evident, verificați, trebuie să fie pe numele de Alecu.

-Normal, rezervare pe poreclă… În timp ce ea comenta, chelnerul îi conducea spre masa lor. Când au trecut pe lângă el, violonistul localului îi salută cu o mișcare ușoară din cap și apoi lăsă sunetul să le ureze ”Bine ați venit!”

Nicușor Predescu – Căruța Poștei ( Grigoraș Dinicu)

-E perfect aici, spuse el către chelner…

-E prea aproape de orchestră! Nu ne vom auzi, i-o reteză ea.

Stăteau la altă masă, departe de muzică, citeau meniurile.

-Vă aduc ceva de băut până vă hotărâți?

-Da, aș vrea o tărie. Aveți palinca sau țuica voastră?

-Spuneai că ieșim să bem must! Privirea ei, aruncată peste marginea de sus a meniului, nu lăsa loc de negocieri.

-Must, adu-ne o carafă de must, te rog. Iartă-mă, draga mea, uitasem.

Licoarea aproape înghețată făcea broboane în pahare. Chelnerul aștepta din nou comanda de mâncare.

-Venind spre masă, am văzut la cineva un antricot de vită făcut pe piatră… Îmi recomanzi și mie?

-Dragă – interveni ea, cu un ton amabil – nu ai apucat să citești tot meniul. Au și piept de pui la grătar. Adu-i piept de pui, te rog, spuse ea înspre chelner.

-Da, adu-mi, dar cu o porție dublă de cartofi prăjiți, îndrăzni el.

-Merge mai bine cu piure… Nu?

-Da, piure de cartofi și… o salată de murături.

-Dragul meu, e destul de acidulat mustul. Să nu ai arsuri. Aveți rucola? Îi place foarte mult, spuse ea chelnerului.

Comandă și ea o salată care arăta ca fundul unui coș de gunoi din bucătăria unui local de lux. Mâncau. Deodată ea spune:

-Of, ador serile când faci tot ce vrei. Ai farmec precum un copil lăsat să se joace în noroi deși e îmbrăcat cu hainele de duminică…

Mestecând carnea insipidă, el a înțeles mica problemă ridicată de titlul acestei schițe…

PS Nu cred că sunt clădiri în Capitală care să poarte peste ani parfumul vechiului București așa cum o fac bătrânele înregistrări ale violonistului Nicușor Predescu. Desprins din fotografiile sepia ale meselor de la restaurantul Cina, Predescu a reușit să ducă farmecul marii boeme bucureștene dincolo de perioada când ea a existat.

Am ales o piesă din norul de aur al muzicii românești, Căruța Poștei, compusă de un alt mare nume, Grigoraș Dinicu, lăutarul care a ”instruit” Europa și America privind sunetul românesc.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

One Response to De ce soțiile nu mor în patul lor…

  1. cristicul says:

    Interesant titlul . Suna a dorinta reprimata 🙂 Bine ca nu avem arme de foc asa usor la dispozitie . Nu ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *