Am așteptat să treacă toată furia sărbătorilor ca să îmi notez câteva gânduri încolțite în această perioadă.
Ele sunt legate de noul ”război mondial” dintre hatteri și cei care transmit de sărbători mesaje de felicitare tuturor celor din agenda telefonului sau din lista de prieteni de pe Facebook.
Au, ce chin, ce dor, ce jale! I-am văzut pe unii cum se dădeau de ceasul morții, amenințând cu afurisenia supremă a rețelelor de socializare, block-ul. Alții se plângeau că nu mai suportă avalanșa de mesaje care-i acoperă, îi sufocă, le blochează toată tehnica din casă, de la telefonul mobil la senzorul de gaze din bucătărie. Sincer, am dubii că respectivii au fost chiar atât de băgați în seamă, dar e posibil să mă înșel sau poate sunt hiper-sensibili și de la două mesaje în sus le sare muștarul.
Pe de altă parte, parcă și maniacii ”mass-mesajelor” au fost mai timizi anul ăsta și, gândindu-mă acum la asta pentru prima oară, parcă scade numărul lor de la an la an.
Prima oară nebunia asta a apărut odată cu telefoanele mobile, prin 1996 sau 1997. Atunci, gheața a fost spartă de diverse companii, care-și felicitau clienții sau potențialii clienți prin mesaje care mai pioase, care mai haioase. Uite așa se făcea că te trezeai că-ți urează ”Crăciun fericit!” nu știu ce fabrică de ciorapi sau, cum mi se întâmplă acum mie, o marcă de spirtoase îmi urează toate cele bune și îmi spune că mă așteaptă în diverse locații, deși nu beau alcool de ani buni!
Dar nu mă deranjează, nu mă supără.
Mesajele astea au luat locul felicitărilor cu semnătura xeroxată trimise acum peste 20 de ani sau poate al unui stol de porumbei trimiși de primul om care a simțit că ”așa e bine” și a slobozit zburătoarele, cu mesaje identice agățate de picior, către toți cunoscuții săi din comitat.
Nu am trimis niciodată mesaje la toată agenda, nu m-a cucerit mișcarea, nici nu obișnuiesc să răspund la cele pe care le simt ”stas”, dar nici nu pot spune că mă enervează, că mă agasează, chiar dacă în unii ani au fost destul de multe și telefonul mi-a piuit sau vibrat îndelung. Le ignor.
În general, m-am gândit că omul care le trimite nu are intenții rele, nu vrea să te jignească sau să te desconsidere. Ăsta e el, așa vede lucrurile, așa crede el că ”se face”, să caute pe internet un mesaj care să-i placă și apoi să îl trimită la cât mai multă lume. La fel și cu mesajele de tip ”trimite-l la zece persoane iubite și se va împlini o dorință”. Poate el crede în asta. De ce mi-ar păsa sau de ce m-aș supăra?
Hatter-ul mă irită, însă. De ce să îl ameninți pe unul care te felicită? Scoate-l din listă, șterge-l din telefon, de ce să anunți că faci asta? E vina ta sau soarta ta că nu ești ”mai special”, ci doar un nume oarecare dintr-o listă. Nu e vina lui că ești așa! Fă ceva să ieși în evidență și vei primi doar mesaje unicat. Tu ai de lucru, nu el. Pe el atât îl duce mintea, să trimită o poză cu un iepuraș. Te lovește iepurașul? Nu, trece la fel de neimportant ca și anunțul tău că urmează să faci și să dregi.
Ia, stai așa, acum mi-am dat seama. Nici de hatter nu-mi pasă, așa cum mă lasă rece cam toate mesajele care conțin ”îi scot din listă pe toți cei care…” sau ”am început curățenia de primăvară, primii zboară cei care…” Și dacă mă zboară pe mine din listă nu am cum să mă supăr, cel mai probabil fiindcă nu aflu.
Și atunci, pentru prima oară în viață dau și eu un mesaj care începe cu ”Fie ca…”
Fie ca hatter-ul și cel care dă mesaje cu ”fie ca” să aibă aceeași soartă! Într-un fel sunt foarte asemănători.
PS Abia terminasem de așternut gândurile astea, deloc onorante pentru un creștin, dar ceva trebuie să adun și eu pentru spovedania următoare, că a început nebunia cu ”BFF” și testul prin care afli dacă ai contul spionat. O prostie mondială, un fel de tester pentru depistarea celor care pot fi fraieriți mai ușor.
Până la urmă, astea sunt consecințe ale dezvoltării acestor rețele de socializare, ele au dus personaje obscure pe treptele falsei notorietăți. De la ”înălțimea” wall-ului personal devenim niște mici zei care informează, dau sentințe, aplică pedepse, decid cine trăiește sau cine moare în bula noastră virtuală.
Și apoi, câteodată, zeii apar goi. Pentru cine are ochi, timp și nervi să-i vadă.
One Response to ”Fie ca”… BFF și zeii în pielea goală