Jurnal de tătic. Eu sunt zâna cea mai mică…

De mai bine de o lună, pe oricare dintre cei din casă îl scoli la miez de noapte și îi spui: ”Eu sunt zâna cea mai mică…”
Buimac de somn, omul îți va răspunde: ”Mică, mică, frumușică…”
În casa noastră a ajuns un fel de parolă, unul spune primul vers, celălalt continuă.
La masă, în pat, în sufragerie, la televizor, oriunde spui ”Eu sunt zâ…” auzi de undeva din casă: ”…na cea mai mică”!
Când spun ”toți”, mă gândesc la mine, Silvana, Alecsia, ba chiar și pisica Mitzu mieuna sacadat și cu rimă. Toți, mai puțin Sofia!

jurnal 69

Strofa e rolul pe care Sofia îl are la prima ei serbare de sfârșit de an. La grupa mică!
Oricâte eforturi facem – de la ”mite” în bomboane sau păpușele, scălămbăieli de tot felul, amenințări cu lacrimile pe care le va vărsa măgărușul de pluș Olel – Sofia nu vrea nici în ruptul capului să ne spună poezia.
Îngrijorarea a acoperit toată casa cu o pâclă prin care ne vedeam pe toți, aranjați, că, na, suntem la serbarea fetei, și ea nu scoate un cuvânt pe scenă! Brrrr! Urâtă viziune!

Și a venit și ziua serbării. Aproape că nu voiam să mergem, ba chiar se părea că norocul ne surâde când Sofia a strănutat! Hai că poate a răcit și nu mai trebuie să mergem!
Cinic, dar nu mă văd în stare să stau la picioarele scenei din sala de festivități și să recit eu ”Sunt zâna cea mai…” Nu cred că mă ajută fața.
Copiii își spun fiecare rolul. Sofia e pe scenă, pe un scăunel. Pare absentă.
Cred că am tensiunea 7000!
Microfonul trece de la un plod la altul. Începe sceneta cu zânele.
Sofia cască. Eu mă sprijin de un stâlp. Silvana e galbenă și sub păr. Alecsia e înlemnită pe unul dintre scaunele unde stau foștii ”absolvenți”. Sunt convins că acasă Mitzu zgârie nervoasă canapeaua. Sofia cască din nou!
Microfonul ajunge la ea. Îl ia, se ridică, vine la mijlocul scenei și… tace.
Gata, mă apropii de scenă, pregătit să ”Sunt zâna cea mai mică”!
Deodată aud un înger cum spune ceva. Nici nu înțeleg la început ce spune. Doar vocea mă mângâie plăcut și oarecum cunoscut. Mintea mi se descețoșează și aud clar: ”Mică, mică, frumușică!”
Nu știu dacă mai are rost să vă spun, dar Sofia a fost evident cea mai bună de pe scenă! Cu scuzele de rigoare pentru ceilalți părinți care, clar, au altă părere.

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.