Jurnal de tătic. Femeia cu milioane de spermatozoizi!

Zboară timpul, asta e clar. Acum suntem în faza de păpuși puse una peste alta – la Sofia, 3 ani – și de sunete stridente, care imită pupicii. La Alecsia, 6 ani, suntem în faza de comparație între prinții din povești și puștii din clasă. Deocamdată, comparația e evident defavorabilă prichindeilor din preajma ei, dar, cum spuneam, timpul va zbura.
Până acum frământările au fost, cum să spun eu, ca ”drobul de sare”. Mai mă visez eu cum golesc un încărcător în pretendenții care ar amușina la ușa noastră, dar apoi mă gândesc că eu am scăpat cu viață din încercări similare și parcă-mi devin simpatici feții-frumoși din bătătură.
Normal, un părinte are trăiri contradictorii, toate planurile despre ce și cum o să facă dacă-i crește plodul se duc pe apa sâmbetei, când ești pus în fața unor realități.

jurnal 70

Mă uit la falsul manual de ”sexologie” pentru clasa a patra, care a circulat pe net în weekend. Nu e manual, e un atlas, nu e obligatoriu, dar e probabil. E un indiciu despre locul în care merge educația, în timp ce timpul zboară pentru copiii noștri.
Mă uit la fete, dorm – știți că atunci le iubești mai mult – și rememorez pagina văzută. ”Când un bărbat și o femeie fac dragoste”… începe mai bine decât mă așteptam, mai mult tradițional decât european, că putea, Doamne ferește, să înceapă așa: ”Când doi oameni fac dragoste, ei se sărută, se mângâie, se îmbrățișează.”
Clar, prefer să le explice altcineva ce e de explicat, când cresc, dar și cum le explică e important.
”Când plăcerea devine foarte puternică”…
A văzut vreun psiholog textele astea? Are cineva răspunsul clar care va fi procentul copiilor la care dorința firească de cunoaștere este stimulată de o descriere de acest fel?
Nu. Pentru că e doar un text idiot, făcut de niște idioți, care-ți vor răspunde la orice critică ”Ești un retrograd!”
Ok, sunt, dar alternativa la mine nu sunt exaltații frustrați.
Finalul descrierii din atlas: ”Când plăcerea devine foarte puternică, sperma țâșnește în vaginul femeii, cu milioanele ei de spermatozoizi”.

Milioanele de spermatozoizi par să aparțină femeii. Poate că revenim la varianta profund europeană a poveștii actului sexual și femeia din poveste are și ea spermatozoizi. Deși cred că, sărind prea rapid peste preludiu, pe autori i-a încurcat limba.
Topica fiind la fel de importantă ca și alungirea penisului în povestirea corectă a unei experiențe sexuale, le recomand autorilor să facă mai multe exerciții de limbă. Limba română, evident, la ce vă gândeați?
Hai că m-au enervat emancipații ăștia!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *