Jurnal de tătic. O constatare: Moș Nicolae există sau nu…

jurnal 33

E atât de multă gălăgie, mitinguri, bocete, scandaluri, încât mintea nu mai are unde să se ascundă ca să-și tragă sufletul. Parcă nu mai există loc pe care dihonia să nu și-l aroge și atunci mintea se ascunde în casă, printre jucăriile fetelor, doar-doar o putea să răsufle și să bea o gură de fericire ca să spele gustul de mizerie.
Nici nu știu dacă, în afară de cele despre Sărbătorile de iarnă, există pe lume poveste din familie care să întărească mai bine zidul pus în calea urâțeniei din lume.
Având în casă două fete, de 8 și 5 ani, simt că ne apropiem de momentul în care moșii Nicolae și Crăciun vor păși înapoi în lumea imaginarului și vor elibera locurile de lângă ghetuțe sau de sub brad pentru realitatea searbădă a ”consumismului”. Ne apropiem de momentul în care scrisorile pentru Moșu’ vor fi sacrificate și înlocuite cu negocierile mult mai directe și mai eficiente cu tati.
Deja Alecsia, cea mai mare, simte că moșii ăștia nu mai sunt ce păreau a fi când era mică, mai mititică decât sacul de jucării, și se înfiora de teamă și plăcere când arătarea roșie, cu barbă albă ca zăpada de pe picioarele colindătorilor o lua pe genunchi și-i asculta poezia învățată. Vorbește la școală cu colegii, începe să analizeze realitatea cu ochi tot mai spălați de ceața basmelor copilăriei timpurii. Cu câteva zile înainte de noaptea miraculoasă în care încălțările de la ușă se umplu taman cu lucrurile pe care ți le doreai, Alecsia m-a bordat serioasă:
-Auzi, Tati, tu ai vreo legătură cu Moș Nicolae?

Am înghețat. Nu îmi e frică de faptul că Alecsia a crescut, dar aș prelungi la Sofia vraja asta a copilăriei timpurii. Are destulă vreme să fie realistă și sufletului ei îi va fi dor de anii ăștia, când personajele din povești sau filme pot să-ți dea binețe pe stradă.
Așa că prelungesc și eu cât pot incertitudinea Alecsiei, doar-doar nu ajungem la momentul când, ca soră mai mare, îi va ”împărtăși” și Sofiei că Moș Nicolae nu… Mi-e și frică să scriu!
Am scăldat-o cu Alecsia, am schimbat subiectul, amânând o discuție inevitabilă, în speranța că mai trece un Moș Nicolae, că mi se mai îngăduie o dimineață în care să o aud pe Sofia chiuind de bucurie că își găsește cizmulițele cocârjate de cadouri.
Și am auzit-o! Doamne, cum a luat punga plină de păpuși. Cum a îmbrățișat-o. Cu câtă candoare a ridicat ochii din punga ei și ne-a întrebat, pe mine și pe Alecsia: „Vouă ce v-a adus Moșu’?”
Alecsia a răspuns prima: ”Păpuși, toate alea de care i-am scris!”
Apoi s-a uitat complice la mine: ”Moșul le-a adus, nu-i așa, Tati?”
Atunci am înțeles că o avea Moșul spiriduși care să-l ajute, dar și eu am măcar un ajutor ca Sofia să aibă o copilărie și mai minunată decât putem noi, doi părinți și doi bunici, să-i facem.
Mulțumesc, Alecsia!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *