Matriușca mea… dăruiește-mi una la fel ca tine!

Din tot târgul, ochii ei mari cât două stele întunecate s-au oprit pe o tarabă cu păpuși rusești. De la un difuzor răsunau fluierăturilor cazacilor care-și mânau caii peste praful pământurilor altora.

Corul Armatei Roșii – Kalinka

Pe masă stăteau căteva sute de grase, toate roșii în obraji, cu șalurile acoperindu-le părul prins, probabil, în groase codițe înspicate, ”gorbaciovi” cu petele de pe chelie lucind de la vopseaua cu ulei, cavaleri umflați, ba chiar și o sticlă de vodcă din lemn ce ascundea altele mai mici. ”Tâmpenii”, gândii eu, ”Drăguț”, spuse ea cu voce tare…

–      Dragă, stai puțin, ia uite ce drăguțe sunt astea.

–      Care? Matriușcele astea tâmpe? Spuneai că venim aici să luăm un cadou de casă nouă nu să ne jucăm.

–      Casă nouă? Căutați un cadou de casă nouă?

Abia atunci am observat că în spatele tejghelei era o bătrânică. Nu se deosebea mult de păpușile de pe masă. doar că avea ochii vii, atenți la tot ce mișcă-n jur.

–      Dacă vreți un cadou de casă nouă aici e locul..

–      Da, sigur, am spus eu cu un toc ce se dorea ironic, mare noroc am avut…

–      Ba da, uite ce drăguț e cățelul ăsta? Are alți căței în burtică?

A desfăcut păpușa cu un chip de câine desenat și a dat peste un altul, identic.

– Da, or să creadă că le dorim să le fete cățeaua.

– Puteți lua o căsuță, uite are în ea alte case… Insista vânzătoarea.

– Adică ”asta e casa voastră nouă, noi vă dorim să vă mutați în alta mai mică”!

Vânzătoarea lăsă casa pe tarabă și luă sticla de vodcă. O desfăcu. Normal, altă sticlă și apoi alta și iar alta…

– Mergem, iubito, bea el destul ca să-i mai luăm și noi.

– Stai, dragă. Ținea în mână păpușa clasică. O luăm pe asta.

-Și asta înseamnă că le dorim ce?

Nu mă băgau în seamă, nici ea nici vânzătoarea. Împachetau păpușa-n hârtie roz, ca și cum ultima figurină din pântecul ultimei mame avea nevoie de scutece de fetiță. Personal cred că mai bine luam sticla…

PS Cine nu știe păpușile Matriușca, viu colorate, rotofeie, mereu vesele, ascunzând o păpușă identică primei? Practic nu te poți juca nimic cu ele, poți doar, dacă are cineva răbdare cu tine, să înveți, așa cum faci cu primul abac. Asta poate și pentru că ele nu au fost, la origini, jucării ci… o piesă de art nouveau, creată de sculptorul rus – devenit mai apoi revoluționar sovietic – Serghei Maliutin. Inspirația și-a găsit-o într-o păpușă japoneză care simboliza legătura de sânge dintre mai multe zeități, toate însă de sex masculin, și ouăle de lemn de Paște, ouă care ascund un ou adevărat, vopsit cu aceleași culori ca ”ambalajul” ( de fapt străbunul popoular al ouălelor cu surprize din marketuri).

Un strungar a făcut primul model, desenat de Maliutin, în jurul anului 1890, iar zece ani mai târziu, la Expoziția Mondială de la Paris, primește medalia de bronz. Jucăria a căpătat în timp o asemenea notorietate încât originile ei s-au pierdut, fiind considerată astăzi un obiect de artă populară.

Pe lângă fertilitatea, sugerată și de faptul că prima păpușă trebuie să aibe în brațe un cocoș negru, jucăria-lecție este și un simbol al continuității, principalele caracteristici ( costumație, chip… ) fiind transmise de la ”mamă” la ”fiică”.

Tot populară este considerată și melodia Kalinka, asimilată de mulți unui cântec de război pentru că e permanent în celebrul cor al Armatei Roșii. Cor care… fie vorba între noi… nu mai are niciun soldat în componență.

Inițial Kalinka, nu avea legătură cu nicio luptă, fiind doar un cântec copilăresc despre un tânăr care adoarme la umbra unui arbust ”fulg de nea” (călin) și își visează iubita. Piesa este atribuită compozitorului rus Ivan Larionov și a fost compusă în 1860. În timpul Primului Război Mondial și al Marii Revoluții din Octombrie, Kalinka era unul dintre puținele cântece cunoscute de toți recruții și era intonat ca marș. S-a menținut după primele bătălii pentru că marșurile vechi, țariste, nu erau agreate de comuniști, iar aceștia din urmă nu aveau încă propriile cântece de război…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Texte de vineri. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.