Jurnal de tătic. Am sărbătorit Ziua Zâmbetului de Ziua Educației

Cel mai important era să nu izbucnim în râs. Așa că fiecare se gândea la ceva care să-i șteargă zâmbetul de pe chip. Și să pară cât de serios poate el.

jurnal-54
Foto The Gentlemen’s Pipe Smoking Society

-Crezi că te descurci?
Tonul întrebării și privirea Silvanei trădau așteptarea momentului în care urma să mă umflu de plâns și să mă prăbușesc urlând: ”Nuuuu! Normal că nu! Te implor nu ne lăsa!”
Nu a fost așa. Am tăcut și am evaluat posibilitățile. În două situații mintea bărbaților funcționează la capacitate maximă. Una dintre ele este în intervalul – care trebuie să fie cât mai scurt – dintre întrebarea unei femei și răspunsul pe care ea-l așteaptă.
Acest aparent inofensiv ”te descurci”, cu un semn de interogație agățat de ”curci”, sună ca o mâță turbată care traversează un gang întunecat, având legate de coadă cutii goale de bere.
În mod normal, ai două răspunsuri: Da sau Nu. Femeile îl privesc pe primul doar ca pe o fază tranzitorie spre ”Știam, lasă, acum e târziu, data viitoare rezolv eu! Fără să mă mai bazez pe tine!” Lucrurile se complică dacă apelezi din prima la soluția ”Nu, nu mă descurc!” Nu mă înțelegeți greșit, în ochii ei ești la fel de incompetent, dar nu faci nici măcar eforturile minime ca să te autodepășești…
Sigur, ai la îndemână benignul ”Cred că da, o să încerc…”

Ăsta e cel mai periculos. Te înhami la treaba despre care nu se știe dacă te descurci s-o duci la capăt și, odată pornit la drum, nu e cale de întoarcere. În general, femeia îți va împinge și mai tare sula-n coaste, spunând: ”Eu trebuie să știu clar!” Orice vei spune de aici încolo, telefonul va suna din oră în oră și vei răspunde calm la orice întrebare.
În ce sens ”clar”? Nu mă pune să promit că totul va fi în regulă, încerc, dar nu promit…
-Da, mami, stai liniștită, ne descurcăm NOI!
Vocea Alecsiei a spulberat toate calculele pe care le făceam înainte de a da răspunsul perfect.
Eram toți 4 în sufragerie. Discuția de ”noapte bună”. Fetele în pijamale cu flori, cu păpușile cu care dorm strânse-n brațe. Noi, așezați comod. Ne priveam unii pe alții și presimțeam că planul meu și al fetelor se va nărui, din cauza mea. Silvana ne simțise. Dar era încolțită.
-Da, dragă, cred că ne vom…
Alecsia mi-a pus mâna pe braț și s-a băgat între mine și maică-sa:
-Mami, totul va fi bine. Are Tati grijă de noi, nu-i așa, Tati?
Iar o întrebare care cere un răspuns ferm de la un bărbat. A intervenit ciufulita Sofia:
-Mami, peacă odată! Stăm cu Tati!
Cu atâția aliați, am prins curaj:
-Hai, mergi, ne descurcăm noi trei!
Bănuitoare, Silvana a trecut la alt set de întrebări:
-Sofia, o să faci fișe?
Două mânuțe, cele mai mici din încăpere, s-au ascuns la spate, și-au încrucișat degetele mijlocii cu arătătoarele și abia apoi s-a auzit un slab: ”Da, Mami!”
-Alecsia, tu o să faci din culegere?
Alte două mânuțe s-au ascuns și apoi a răsunat un ”Sigur, Mami!” Convingător ca mieunatul unui pisic care cere scărpinat pe spate de la o statuie din bronz, dar la Silvana se pare că a prins.
-Și n-o să vă jucați prostește toată ziua? Alecsia tu poți merge la Cercul de desen, Sofia, la grădi e zi de cântat și dans… Repet, nu o să vă jucați toată ziua?
Parcă ultima întrebare îmi era adresată, dar Alecsia a preluat iar inițiativa:
-Mami, cum poți crede așa ceva? Suntem cu Tati!
Cred că ăla a fost momentul când tot planul a fost la un pas să se topească precum un castel de nisip sub valuri…
Silvana a început să râdă:
-Tocmai asta mă sperie.
Am luat inițiativa, mai ales că fetele se uitau cu îngrijorare la mine:
-Auzi? Nu e Ziua Educației în fiecare zi, ca să fie nevoie să stea unul dintre noi cu fetele! Și, dacă tot e nevoie de unul de încredere, mă ofer eu.
-Bine, stați acasă mâine și faceți fișe și…
Cine s-o mai audă? Fetele deja o zbughiseră spre camera lor, speriate să nu se răzgândească.
P.S. Ah, să nu uit, de Ziua Educației a fost minunat!!!! Și cel mai bun motiv să să mustăcesc azi, de Ziua Internațională a Zâmbetului, e să-mi amintesc cum a fost miercuri și să îngân: ”Da, da, fișe, da, culegere…”

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *