Jurnal de tătic. Fără nevastă, fără copii

jurnal 16
Foto Alex Mazilu

-Weekendul viitor rămânem singuri.
Am tăcut o secundă. Mai lungă decât ultima zi de școală. Apoi am spus:
-Da.
Nu știam ce tonalitate e bine să dai unui ”da” pe tema asta. Ideal e să te situezi pe aceeași lungime de undă, mai ales că plecarea fetelor implică să rămâi singur cu nevasta.
Am descris mai de mult ce înseamnă ”Părinți singuri. Do not disturb”. Aveți AICI și linkul, dacă doriți să revedeți ce nu se poate descrie în cuvinte.
Acum Silvana mi-a comunicat asta plat, fără nicio inflexiune a vocii. Parcă spusese: ”Perdeaua e puțin strâmbă”. Am vrut mai multe indicii despre cum vede ea plecarea fetelor și am forțat cu încă un:
-Da.
Vacanța copiilor, mai ales dacă ea începe cu un ”pleacă fetele”, îmi amintește de prima plecare a Alecsiei. La bunici. Era prima ei vacanță, după un an de grădi pe care îl resimțeam din vârful pipei până-n culmea cheliei. Când s-a apropiat ziua serbării de sfârșit de an – și numai după ce am învățat pe dinafară rolul Alecsiei – am îndrăznit să întreb:
-Cum facem?
-Cu?

Femeile au o satisfacție teribilă să te facă să spui ceva despre copil care să le permită să rostească:
-Numai la plecarea Alecsiei te gândești, nu?
Aici bărbatul trebuie să fie foarte atent, granița este foarte subțire între benignul ”Așa sunt bărbații!” și ”Dacă vrei și tu, rămânem toți aici peste vară!”. Rețineți de la mine, răspunsul ideal este: ”Îți dai seama ce fericită va fi? Soare, aer, delicatese!” Trebuie să te oprești aici. Dacă te ia valul și scapi un ”Aproape că o invidiez” te duci pe drumul la capătul căruia pândește ”Atunci mergem și noi”.
Atunci eu nu m-am oprit la timp. Nu, n-am spus prostia cu invidia. Am fost inspirat și am zis:
-Nu-ți dai seama că acolo e copilăria adevărată? Și ție ți-ar prinde bine o porție de soare, aer și delicatese!
-Ai dreptate.
Am crezut că nu aud bine. Era posibil oare să…
-Merg și eu. O zi, două, nu are ce să-mi strice.
Da, Dumnezeu e cowboy!
Tot din manualul tânărului tătic: nu exagera la despărțire! Atenție mare la asta! O mișcare greșită și auzi:
-Îți va fi prea greu singur! Mai bine stăm acasă câteva zile, până te eliberezi și tu! Ce zici?
Din clipa aia ești în capcană. Nu mai ai ce spune ca să ieși bine! Finalul este fie ”Nu mai știi ce să inventezi ca să ne vezi plecate!” fie ”Ok, rămânem!”
La vremea respectivă, mi-am ținut gura și, după câteva pupături pe fugă, priveam cum mașina se micșorează ca un bulgăre de zăpada uitat pe calorifer.
AM intrat înapoi în casă, am închis ușa și am rămas cu spatele lipit de ea. Era liniște. Ordine. Se auzea respirația pisicii. Mitzu a scos capul și a privit sufrageria goală, ca pe un sexy club pentru șoricei.
M-am dus la canapea și m-am așezat. Nu a piuit nimic. Nimic nu m-a înțepat.
Am dat drumul la televizor. Am schimbat de pe desene și n-a urlat nimeni. I-am luat sonorul și am dat drumul la combină. Un cd uitat acolo de mai bine de o lună a început de la mijlocul melodiei întrerupte. Am dat puțin mai tare. Apoi mai tare.
Mi-am aprins o țigară. Niciun sunet de protest. Am dat drumul la fum înspre perdele.
Țigara și melodia s-au terminat cam deodată.
După o jumătate de oră le-am sunat. Pentru prima oară din cele o sută de ori din ziua aia!

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

One Response to Jurnal de tătic. Fără nevastă, fără copii

  1. Oli says:

    Pot subscrie la cele povestite mai sus. Cu mana pe inima, ai dreptate.
    Asa ne simtim. Ca fugiti de-acasa.
    Iar momentele in care primim vestea ca vom fi singuri si cele de deliberare (pus la punct detalii logistice cel mai des) sunt extrem de delicate si trebuie gestionate cu precizie chirurgicala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *