Jurnal de tătic. Reclama la prezervative

Undeva în subconștientul oricărui părinte este întipărită reclama aia la prezervative în care un copil face într-un supermarket o criză de nervi, pentru că tac-su refuză să-i ia nu știu ce prostie. Cine n-a pățit asta?
Ale mele, de multe ori – de prea multe ori, după mine – când le spui ”Nu!” la ceva, răspund…

jurnal 37

Și începe Ne-Negocierea!
Regulile de creștere a copiilor spun că dacă ai apucat să-i spui nu la o dorință oarecare, nu trebuie să mai dai înapoi, indiferent de criza pe care copilul o face, sperând să te impresioneze… Pe bune? Câți rezistăm la strigăte, lacrimi, tăvăleli pe jos? Și, mai ales, cât rezistăm? Mai mult decât pot țipa ei?
Când era Alecsia mică, cred că abia făcuse 3 ani, am ieșit cu ea la cumpărături. La colțul blocului, în dreptul unei stații de autobuz, am auzit un piuit lângă mine:
-Vleau blațe!
Aveam două sacoșe uriașe – ”Iei tu două-trei chestii de la magazin?” îmi spusese nevastă-mea și eu le luasem – și la gât purtam un rucsac cu Barbie, din care scotea capul roz de pluș Ponică.
-Nu are tati cum să…
-Vleaaaaaaaau blațeeeeeeee!
Am zis ”Nu!” și am mers mai departe. Alecsia a repetat ordinul de câteva ori, pe un ton tot mai răstit , eu am refuzat, încercând să păstrez o tonalitate egală. Apoi…
Copilul a înlemnit. Eu am înlemnit. Toți cei de pe stradă au înlemnit, pentru că Alecsia nu a mai așteptat să o refuz a șasea oară. S-a aruncat pe jos și a început să urle ca și cum o picasem cu smoală încinsă.
Am lăsat sacoșele jos, m-am aplecat asupra ei și atunci am auzit:
-Bă, nu mai da în bietul copil!
M-am întors și atunci am văzut că mai toți cei care așteptau autobuzul făcuseră cerc în jurul nostru.
-Ce se întâmplă?
Am încercat să o liniștesc pe Alecsia, să o iau în brațe…
-Uite, umflatul ăla chelios bate fetița!
-A furat ghiozdănelul!

Simțind că are aliați, Alecsia a ginit în mulțime o bătrânică. A fugit de lângă mine, a sărit în brațele ei și a strigat un ”Buuuuniiiii!” care a sfâșiat inimile audienței.
În momente din astea te pierzi cu firea. Câteva secunde mai târziu, secvența era așa: Alecsia era agățată de gâtul bătrânicii, eu trăgeam de ea și femeia îmi trăgea genți în cap.
Mulțimea își mutase centrul de greutate:
-Uite, răpește copilul!
-Să chemăm poliția!
La un moment dat, a venit autobuzul. Bătrânica a întrerupt seria de genți țintite, a lăsat fata jos și a urcat în mașină.
Cei rămași în stație s-au lămurit că nu răpeam pe nimeni, mai ales că Alecsia, plăcându-i fața mea uimită de ce mi se întâmplase, a izbucnit în râs.
-Tati, nu mai vleau blațe! Bubu!
M-am frecat pe țeastă – ce dracu’ o fi cărat femeia aia în geantă? – și m-a pufnit râsul și pe mine.
Râdeam amândoi în stradă, dar lumea nu s-a mai strâns. Cui îi pasă de doi oameni fericiți. Ah, dacă ne băteam era altceva…

Comentarii via Facebook

comments

Publicat in Jurnal de tătic. Bookmark permalink.

3 Responses to Jurnal de tătic. Reclama la prezervative

  1. Busuioc Violeta says:

    Dragut,dar putin exagerat,ca tatic/nu trebuie sa ‘cedezi’cand un copil se tranteste,tipa sau are manifestari urate…pt.jurnal,merge…:-)

  2. Pingback: Jurnal de tătic. Reclama la prezervative | BabyMall Blog

  3. Miki says:

    Scuze dar e „superba” si usoara teoria. Daca am fi perfecti si am putea respecta toate „regulile” dar stiti ceva? Suntem diferiti si cateodata e bine sa iesim putin din tipare… Acele reguli de parenting nu au rezultat pozitiv la toti copiii. Important e ca ei sa fie fericiti si sa creasca frumos, nu dupa niste „tipare reci” sau dupa „nu este frumos”!!! Nu, nu trebuie asa ci „nu este bine”. Am crescut in epoca ceausista unde trebuia sa respectam pe toata lumea, sa „pupam” pe toti. Nu! Ei trebuie sa fie ce nu am fost noi…. UNICI… cu respect (daca se merita), cu bun simt (cu cine merita) dar in primul rand sa fie EI!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *